Trainerul ca pedagog, sau despre solutia corecta la o problema pusa gresit

A astepta ca angajatii sa invete singuri ceea ce au nevoie poate sa fie o amanare pe termen indefinit unei probleme despre care cred ca e mereu pusa gresit. Pentru ca trainerul nu are toate cunostintele – nici n-ar avea cum. El n-are, neaparat, o stiinta anume. El are insa stiinta descoperirii surselor cunoasterii, acolo unde nici compania, nici scoala nu le-ar vedea. Un trainer e solutia corecta, chiar daca impertinenta, pentru problema cunostintelor angajatilor.

O legenda povesteste ca principele moldovean Stefan, dupa an de foamete mare, cand nici macar grau de samanta nu se mai gasea, a aflat solutia la un batran intelept, care l-a sfatuit sa are drumurile, pentru ca boabele cazute in pamantul intarit la caratul vechilor recolte sa poata astfel sa rasara.
O alta poveste, mai veche, spune ca in Grecia antica exista un soi de sclav numit pedagog. Era sclavul ce-i ducea pe copii la scoala sau la sala de gimnastica si, eventual, le cara bagajele. De ce a ajuns acest sclav sa numeasca, generic, casta invatatorilor, dascalilor, profesorilor, educatorilor?

El “nu apartine nici scolii, nici familiei”. El este doar cel care il ia pe copil de acasa si-l duce spre locurile in care poate sa invete. Este batranul care nu are grau sa-i dea principelui, dar il invata unde poate sa-l gaseasca. Pedagogul nu face pe nimeni nici mai destept, nici mai invatat. Doar stie unde se afla stiinta de care e nevoie. E putin lucru? Poate, dar desi el indeplineste una dintre cele mai umile munci, lasa atat familiei, cat si scolii, timp destul pentru a face altceva. Si daca ar fi numai asta, si tot ar fi ceva. Dar pedagogul antic – ca si cel modern, la care ne vom referi mai departe – este cel ce stie drumul si este dispus sa’l parcurga de fiecare data cand e nevoie. Pedagogul modern, trainerul, nu apartine nici scolii, nici companiei. El este doar cel care-l duce pe muncitor, atunci cand nu stie, spre locurile din care poate afla. Locul, depozitul stiintei este ceea ce stie intr-adevar un trainer. Si e un bun insotitor de drum.

Scoala s-a nascut atunci cand familia nu a mai putut sa-i ofere copilului cunostintele necesare. Si, pentru ca familiile, ca si companiile, au lucruri mai importante de facut, a aparut pedagogul care sa-i duca pe copii la scoala, sa-i indrepte pe muncitori spre cunostintele de care au nevoie. Prin natura muncii sale, trainerul, pedagogul modern, nu are timp, si nici loc sa-i invete pe altii. Dar nici macar nu-si propune asta. Daca ar avea un orar si un sediu ar fi o scoala. Neavand, el face ceea ce nici scoala, nici compania nu pot.

E greu de presupus ca nimeni, dintr-o companie, nu ar putea sa-i invete pe ceilalti ceea ce au nevoie. Dar este si greu, si neprofitabil sa se opreasca din lucru si sa fie profesor. La fel de greu si neprofitabil ar fi ca angajatii sa fie trimisi din nou la scoala. Si asta nu doar din pricina timpului, ci si din pricina inadecvarii scolii. Pentru ca, intr-adevar nu mai e timp de stat in banci si invatat lucruri generale. Si atunci apare problema: cum pot sa am muncitori mai buni? Solutia cautarii altor muncitori, si daca ar exista obiectiv, nu e nici simpla, nici ieftina. A astepta ca muncitorii sa invete singuri ceea ce au nevoie poate sa fie o amanare pe termen indefinit a problemei.

Aici e locul rezolvarii unei probleme despre care cred ca e mereu pusa gresit. Pentru ca trainerul nu are toate cunostintele – nici n-ar avea cum. El n-are, neaparat, o stiinta anume. El are insa stiinta descoperirii surselor cunoasterii, acolo unde nici compania, nici scoala nu le-ar vedea. Un trainer e solutia corecta, chiar daca impertinenta, pentru problema cunostintelor muncitorilor. Dar despre ce poate da si ce poate descoperi pedagogul modern, data viitoare.

prezentare_firma

Posted in Povesti din HR Tagged with: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Categorii

Like us on Facebook