Utilizarea optiunii Paste Special in Excel pentru corectarea erorilor
Exemplu:
Aveti o baza de date in care cineva a introdus eronat cifre formatate ca text, astfel incat orice sintetizare ulterioara a informatiilor va conduce la rezultate eronate. Nu stiti sigur unde sunt valorile gresite (este o baza de date cu peste 200 de intrari) pentru ca a fost dezactivata optiunea Error Checking sau utilizatorul anterior a ales optiunea Ignore error.
Rezolvare:
Inscrieti undeva in afara bazei de date cifra 1.
Pozitionati cursorul pe celula respectiva si apasati Ctrl + C (sau iconita Copy din meniul Home).
Selectati coloana peste care vreti sa copiati cifra 1.
Apasati Paste Special si din fereastra de dialog bifati optiunea Multiply/Divide (inmultiti/impartiti fiecare valoare din coloana respectiva cu cifra 1).
Apasati OK.
Stergeti apoi cifra 1.
Puteti utiliza Copy -> Paste Special -> Multiply/Divide:
– Cand vreti sa convertiti cifre formatate ca text in numere si nu stiti sigur unde in coloana respectiva au fost introduse eronat astfel de valori
– Cand vreti sa multiplicati rapid valorile dintr-o coloana cu o anumita valoare (in acest caz in loc de cifra 1 scrieti valoarea cu care vreti sa multiplicati si apoi urmati pasii de mai sus).