Ce ai de invatat ca sa poti sa inveti cand ai nevoie (I)
Un oarecare timp petrecut in compania unor persoane hipoacuzice este o buna lectie de limba chineza. Folosesc, evident, atat referirea la limbajul surdo-mutilor, cat si cea la limba chineza, in sensul lor popular.
Avem de-a face, in ambele cazuri, cu limbaje mai complicate si, in acelasi timp, mai simple decat limbajul obisnuit, format din litere si cuvinte cu scriere lineara. Pentru ca – si asta este de la inceput evident – e mai usor sa spui, prin 2 semne, o propozitie intreaga, din 75 de litere, sa zicem.
Cu toate acestea, scrierile si implicit sistemele de semne non-lineare sunt si limitative. Pentru ca – si aceasta fiind evident de la inceput – un sistem linear, format din 30-50 de semne permite un numar mult mai mare de combinatii decat un sistem non-linear, format din mult mai multe semne, fiecare insa cu o semnificatie anume.
Un cercetator al limbii vorbea despre arbitrarietatea semnului lingvistic. Asta inseamna ca literele “a, b, c … z” sau punctul, virgula, semnul intrebarii ori cratima nu contin, in sine, un sens precis, decat la un nivel absolut minimal.
In al doilea rand, cuvinte ca “masa” sau “creion” nu au nicio legatura directa cu obiectele pe care le desemneaza – lucru usor de inteles daca le inlocuim cu “table” sau “karandash”. Englezul sau rusul vor intelege la ce obiect ne referim, cu toate ca el nu mai suna asa cum suna in romana. Mai mult, cei doi termeni vor fi intelesi si de romanii care stiu, macar la nivel de rudimente, engleza ori rusa.
Arbitrarietatea semnului spune mai mult, dar si mai putin. In esenta, insa, este vorba despre lipsa de legatura (cauzala sau esentiala) dintre semnul lingvistic (cuvant scris ori rostit – succesiune de litere/sunete).
Invatarea alfabetului si a limbii, adica a limbajului linear cu semne arbitrare, ne ofera posibilitatea de a invata, ulterior, o multime de lucruri, de la geografie la informatica si de la functionarea propriului corp pana la construirea unei navete spatiale.
Si asta pentru ca orice invatare de nivel secund (numim primul nivel al invatarii cel al experientei nemijlocite, prin care ne fixam in minte rezultate ale experientelor senzoriale, de genul gusturilor, mirosurilor ori proportiilor, precum si legaturile cauzale simple, cum ar fi efectul loviturii cu ciocanul peste degete) este un proces de comunicare.
Comunicare intrucat nu mai facem nemijlocit experientele necesare dobandirii unei cunostinte, ci luam de bune afirmatiile celor care au facut aceste experiente anterior noua.
Este, evident, si un proces de credinta, in sensul increderii acordate unai autoritati care a trait/facut acele experiente si a invatat respectivele fapte prin experiente nemijlocite, indiferent de numarul mediatorilor intre acel prim experimantator si noi.
Asa ca, la un fel de nivel 0, putem spune ca, pentru a invata ceva atunci cand avem nevoie, trebuie sa invatam initial un limbaj. Exista limbajul cel mai comun, limba, exista limbaje specifice simple, de genul semnalisticii rutiere, precum si limbaje specifice complicate, in genul operatorilor matematici sau logici sau al limbajelor de programare din informatica si cibernetica.
In lipsa lor nu avem acces la textele respectivelor domenii. Insa multitudinea de probleme pe care ni le ridica orice profesie sau cariera profesionala excede limitele limbajelor simple ori complexe pe care le-am deprins si ne cere sa invatam mereu alte lucruri.
Exista, insa, cateva sisteme de semne care se constituie intr-un corpus cognoscendi ce poate sa fie de folos in orice imprejurare. La fel cum, in evul mediu, instructia anterioara bacalaureatului cuprindea un numar fix de discipline care, odata studiate, ii deschideau tanarului calea spre stiintele speculative de felul metafizicii ori al teologiei, astazi, cand noua din zece activitati le desfasuram pe un computer si cateva periferice, se poate contura un astfel de corp de cunostinte minimale care sa aiba utilitate cvasiuniversala.
Si, culmea, exact acele stiinte ce foloseau unui bacalaureat, usor “periate” ar putea constitui structura, osatura acestui corp de cunostinte.
Follow
